Previous Up Next

Chapter 11  A împărtăşi, a zâmbi şi a accepta

Gabriela Buzura, Turda, România: 22 Aprilie 2012


Dragă Toby,
 
Astăzi este o zi specială pentru tine din mai multe motive. Cel mai important este că îţi vei cunoaşte bunicul, tatăl mamei tale. De asemenea, astăzi inaugurezi prima ta vizită în România, ţara natală a mamei tale şi totodată, astăzi ai avut primul tău zbor cu avionul. Cam multe lucruri noi pentru o zi, nu?

Se spune că e foarte important şi sănătos din punct de vedere mental să faci un lucru nou o dată pe săptămână, cum ar fi să mănânci o mâncare pe care nu ai mai încercat-o niciodată, să vizitezi un loc nou sau, de ce nu, să sari cu paraşuta ori să faci bungee-jumping. Poţi privi această simplă practică ca pe un joc care aduce cu sine dezvoltare cognitivă, flexibilitate în gândire şi descărcare de endorfine care protejează împotriva tulburărilor psihologice la vârsta adultă, iar într-un singur cuvânt aş zice că aduce multă distracţie.

Mă bucură faptul că de mic ai oportunitatea să îndeplineşti această practică simplă şi deosebit de utilă, bineînţeles prin intermediul părinţilor tăi, care apropo, pe lângă iubirea lor pentru tine care nu are cum să fie altfel decât necondiţionată, sunt nişte persoane deosebite care sunt convinsă că îţi vor oferi ghidaj optim spre echilibrul necesar unei dezvoltări armonioase în devenirea ta ca adult.

Eu am avut multe de învăţat de la ei şi sunt convinsă că încă mai am, dar aş vrea să îţi spun cum i-am cunoscut. Când aveam vârsta de 11 anişori eram în clasa a cincea. Prima limbă străină la şcoală a fost limba franceză şi am început să o studiez în clasa a doua. Ei bine, din clasa a cincea s-a introdus în programa şcolară şi a doua limbă străină, şi anume limba engleză. Şi acum vizualizez în minte dialogul de trei sfert de pagină dintre Tom şi Jerry (o pisică şi un şoricel, personaje dintr-un desen animat cu care am crescut eu), care a fost conţinutul primei lecţii de engleză. Atât de încântată eram de limba engleză încât acasă am recitit acel dialog până l-am memorat fără să vreau. Dar pe lângă acest lucru, eram încântată de acea profesoară tânără, drăguţă şi caldă care a scris pe tablă dialogul, şi care nu era alta decât, ghiceşte! Mama ta! Da, aşa am întâlnit-o pe mama ta, care atunci avea cam 23 de ani după calculele mele. Încântarea mea legată de limba engleză ne-a apropiat deoarece eram dornică să învăţ mai repede şi mai mult. Şi atunci am rugat-o să îmi dea lecţii în particular, iar mama ta în fiecare sâmbătă venea la mine acasă şi mă învăţa din ce în ce mai multe şi aşa am devenit prietene, mai ales că descoperisem că familiile noastre se cunoaşteau şi că mamele noastre au învăţat împreună la aceeaşi şcoală.

Însă timpul a trecut şi mama ta a plecat în Anglia. O vreme am ţinut legătura, Bianca mi-a trimis scrisori cu exerciţii de gramatică, felicitări de ziua mea, dar şi un telefon care a însemnat foarte mult pentru mine, în ziua în care a murit tatăl meu. Deşi era o legătură specială, cumva s-a întrerupt şi timp de câţiva ani nu am ştiut nimic una de cealaltă, până în decembrie 2008 când am regăsit-o prin intermediul unchiului tău, fratele mamei tale. Am fost foarte bucuroasă când l-am întâlnit pe Nicu pe internet printr-o reţea de socializare. Am ştiut că prin el voi afla veşti despre mama ta, şi aşa a şi fost! Dar în cele din urmă am început să petrec mai mult timp vorbind cu el decât cu mama ta şi după cum poţi anticipa, acum Nicu este iubitul meu şi sper că într-o zi va deveni soţul meu şi tatăl copiilor noştri. Despre tatăl tău pot să îţi spun că este un om extraordinar! L-am întâlnit de 4 ori până acum pentru că de 4 ori m-a primit în casa lui şi de fiecare dată când am plecat mi-a spus să mă reîntorc cu drag. Într-adevăr este un om deosebit pe care îl admir, îl apreciez şi îi port respect. Dar acum să revin la motivul originar al acestei scrisori, ceea ce fac eu pentru ca lumea să devină un loc mai bun sau cel puţin ceea ce credeam că o să fac are la bază dorinţa mea de a ajuta oamenii aflaţi în suferinţă. Studiind psihologia clinică, un domeniu care necesită pregătire permanentă, am considerat că îmi va lua mulţi ani până să fiu pregătită riguros pentru a contribui şi eu la a face o lume mai bună prin punerea aptitudinilor şi competenţelor mele în serviciul celor care au nevoie de ajutor şi suport datorită condiţiilor psihologice mai mult sau mai puţin severe cu care se confruntă. Şi totuşi, pe această cale părinţii tăi m-au făcut să îmi analizez mai mult comportamentul în această direcţie, de a face lumea un loc mai bun, şi am descoperit că de fapt deja fac câteva lucruri în acest sens. Şi aş vrea să le mulţumesc deoarece fără ideea lor de a-ţi scrie această scrisoare, nu conştientizam că şi lucrurile mărunte pot avea greutate mare.

Pe scurt, împărtăşesc, zâmbesc şi accept, aşa contribui la o lume mai bună! Sunt lucruri ce denotă simplitate, dar care ascund în ele greutate în ceea ce priveşte efectele asupra oamenilor, având o importanţă deosebită în relaţiile interpersonale. Aşa că dragul meu nepoţel, nu-mi rămâne decât să îţi spun bun venit în această lume şi să îţi urez să descoperi de-a lungul vieţii drumuri nebătătorite pe care să păşeşti cu zâmbetul pe buze (astfel paşii îţi vor fi animaţi), să accepţi că drumul ales de tine nu va mulţumi pe toată lumea (astfel îţi vei putea continua drumul ales) şi să împărtăşeşti tot ceea ce vei întâlni şi vei cunoaşte în călătoria ta (astfel vei deveni nemuritor)!



Cu multă dragoste,
 
mătuşica ta Gaby



P.S. Zâmbetul tău topitor deja a înduioşat multe suflete!


Previous Up Next